Anotimpul ,,Verzilor”:: Partidul verzilor – de la utopie la realitate
Venirea primaverii s-a lasat de mult asteptata atat de romani cat si de europeni. Se pare ca nu doar criza economica reprezinta un ,,factor comun” care da coeziune tarilor europene, ci si criza climatica care ar trebui sa devina noul topic de discutii interminabile.
Insa intrebarea care apare in acest context este de ce numim o iarna de 6 luni sau intermitentele ninsoare/ploaie/soare ca fiind ,,criza climatica”? Poate din dorinta arzatoare a ecologistilor de a atrage atentia asupra unei situatii ingrijoratoare precum sunt schimbarile climatice vizibile, nu doar in tara nostra ci pe intreg Glob, sau mai mult, ,,criza climatica” sa fie doar o sintagma a trend-ului de secol XXI.
In facto, problemele climatice care stau la baza diferitelor disfuctionalitati atmosferice au fost puse sub atentia publicului larg de catre miscarile ecologiste ale anilor 1970-1980 care s-au concretizat in platforme ale unor partide de stanga denumite Partidele Verzilor. Aceste partide si-au castigat succesul pe scena politica vest – europeana prin prezentarea unei viziuni radicale asupra societatii, aparand ca si grupuri de protest si presiune asupra partidelor politice traditionale amplasate pe axa stanga-dreapta. Acesta situatie a fost ilustrata nu doar noilor politici de mediu regasite in platformele partidelor ecologiste, ci si datorita initiativei de a schimba spectrul politic european si stilul de viata al indivizilor. Pe langa dorinta de eliminare a materialelor nucleare (armament nuclear, reziduri nucleare etc), ,,Verzii” si-au fundamentat o politica a non-violentei, a dreptatii sociale si a democratiei consolidate.Desi, initial aceste ideii fondatoare pareau a fi utopice, odata cu trecerea timpului, partidele ecologiste au fost cooptate la guvernare, castigand pondere electorala seminificativa in tari precum Belgia, Finlanda, Franţa, Germania şi Italia.
Primind un numar de voturi considerabile din partea cetatenilor, ,,societatea verde” a devenit un real sustinator a schimbarilor de mentalitate si stil a indivizilor in Europa-vestica, nu doar prin politicile de protectie a mediului cat si prin extinderea ideologica a partidelor asupra unor elemente care tin de latura pacifista a rezolvarii conflictelor, de limitarea cresterii economice prin intermediul reglementarii industriei şi comertului sau de mentinerea/dezvoltarea dreptatii sociale si a statul bunastarii, accentuand totodata tratamentul egal al femeilor si al minoritatilor etnice si rasiale.
Ca si reprezentanti ai familiei partidelor verzilor europeni amintim Partidului Verde German Die Grünen (1980) care este cel mai puternic partid ecologist european, fiind unul din cele trei partide aflate in opozitie din 2005, avand 51 de membrii parlamentari. In extrema celalata se regaseste partidul verzilor din Marea Britanie The Green Party (1973 denumit initial ,,People”), care datorita sistemului bipartid (guvernarea se realizeaza prin alternanta a doua mari partide) si a legii electorale se afla in afara unor cadre reprezentative in Parlament; Les Verts (1984) din Franta care, spre deosebire de situatia verzilor din Marea Britanie, ei au reprezentare politica la guvernare prin cooptarea in diferite coaltii de stanga. Un succes pentru intreaga familie a ,,Verzilor” s-a datorita partidul ecologist din Suedia Miljöpartiet de Grona care in 1988 a castigat alegerile parlamentare, avand o reprezentare puternica in Parlamentul suedez.
Desi partidele ecologiste sunt de origine vest-europeana, se observa o migratie a valorilor ,,verzi” inspre estul Europei, in tarile ex-comuniste. ,,Criza climatica” a ingrijorat tot mai multi cetateni ai statelor rasaritene, transformandu-i in membrii activi ai partidelor verzi in aceasta regiune.
Trend sau nu, ,,lupta” pentru restabilirea echilibrului mediului si aplatizarea crizei climatice are sustinatori la nivel macro-politic prin Partidul Verde European( European Green Party)- familie a partidelor politice ecologiste reprezentata in Parlament European, cat si la nivel micro-politic prin politicile interne pe care le sustin diferiti activisti pe plan intern statal.
Ana Monica Gavrila
Liber cugetator